A educa fara a striga este cea mai buna optiune pe care ne-o putem asuma ca parinti si educatori. Tipul nu este nici educativ, nici sanatos pentru creierul copilului, pentru ca departe de a rezolva ceva, ceea ce se realizeaza cu el este sa activezi doua tipuri de raspunsuri emotionale: frica si/sau furia. Sa invatam asadar sa educam, sa disciplinem din inima, empatie si responsabilitate.
Cei care sunt parinti sau cei care lucreaza zilnic in lumea educatiei si a predarii, vor fi fost tentati in multiple ocazii sa-si ridice vocea pentru, la un moment dat, sa opreasca acel comportament perturbator sau sfidator, acel furie care ne provoaca toata cumpatarea. Nu putem nega, sunt multe momente de genul acesta, sunt momente in care oboseala se imbina cu stresul si cota disperarii noastre se revarsa.
Tipetele nu educa, educarea cu tipete asurzeste inima si inchide gandul
A ceda, a lasa loc tipetelor, este ceva pe care multi oameni il fac. Nu este un tabu parental. De fapt, sunt cei care spun ca strigatul, precum „locaniile bine plasate” functioneaza, este util. Acum, sa nu gresim, pentru ca cine alege sa educe cu strigate si priveste favorabil aceste resurse a normalizat astfel de comportamente : poate le-a aplicat in copilarie. Acum, ca adulti, nu pot folosi alte instrumente, alte alternative mai utile si mai respectuoase.
Educarea fara a tipa nu este doar posibila, ci si necesara. Disciplinarea, corectarea, indrumarea si predarea fara a recurge la tipete are un impact pozitiv asupra dezvoltarii personalitatii copilului. Este o modalitate eficienta de a avea grija de lumea lor emotionala, de a avea grija de respectul lor de sine, de a da exemplu si de a le face sa vada ca exista un alt tip de comunicare, cea care nu doare, cea care stie sa faca. intelegeti si conectati-va cu nevoile autentice.
Impactul neurologic asupra creierului copiilor
Ceea ce , ca parinti si educatori, am observat de mai multe ori este ca uneori ne lipsesc resursele, strategiile si alternativele . Stim ca strigatul nu este util si ca nu obtine niciodata rezultatul pe care il speram. Ceea ce reusim este ca in privirea copilului sa apara stralucirea fricii, a furiei continute… Este deci necesar sa invatam cheile potrivite pentru a educa fara a striga, pentru a modela o educatie pozitiva capabila sa rezolve inteligent acest tip de situatie.
Astfel, un prim aspect pe care nu-l putem scapa din vedere este impactul pe care tipatul in sine il are asupra creierului uman si asupra dezvoltarii neurologice proprii a copilului. Actul de a „tipa” are un scop foarte specific in specia noastra si in oricare altul: de a alerta asupra unui pericol, a unui risc. Se activeaza sistemul nostru de alarma si se elibereaza cortizolul, acel hormon al stresului al carui scop este sa puna conditiile fizice si biologice necesare pentru a fugi sau a lupta.
In acest fel, micutul care traieste intr-un mediu in care strigatul este folosit si abuzat ca strategie educationala, va suferi modificari neurologice foarte specifice . Hipocampul, acea structura a creierului legata de emotii si memorie, va fi mai mic. Corpul calos, punctul de jonctiune dintre cele doua emisfere, primeste, de asemenea, mai putin flux sanguin, afectandu-i astfel echilibrul emotional, durata de atentie si alte procese cognitive…
Tipatul este o forma de abuz, o arma invizibila care nu poate fi vazuta, care nu poate fi atinsa , dar impactul sau este pur si simplu devastator asupra creierului copilului. Aceasta eliberare excesiva si permanenta de cortizol cufunda copilul intr-o stare de stres si alarma constanta, intr-o situatie de angoasa pe care nimeni nu o merita si pe care nimeni nu ar trebui sa o experimenteze.
Educati fara a striga, educati fara lacrimi
Pablo are 12 ani si nu se descurca prea bine la liceu . Parintii lui il duc acum la o academie unde ii dau cursuri extracurriculare pentru a consolida diverse materii, in special instrumentale. Se trezeste in fiecare zi la 8 si vine acasa la 9 noaptea. In acest trimestru, Pablo a picat trei materii: matematica si engleza. Cu doua mai putin decat in trimestrul trecut.
Cand vine acasa cu notitele, tatal sau nu se poate abtine sa nu tipe la el. Isi acuza pasivitatea si toti banii pe care ii investesc in el „degeaba”. Nici expresia tipica „nu vei fi nimeni in aceasta viata” nu lipseste. Dupa mustrare, Pablo se inchide in camera lui spunandu-si ca lumea nu merita traita , ca vrea sa paraseasca scoala si sa plece de acasa cat mai curand, departe de tot si de toata lumea, in special de parinti.
Aceasta situatie, cunoscuta cu siguranta in multe case, este un mic exemplu a ceea ce este cauzat de tipete si de niste vorbe nefericite exprimate la un moment dat. Sa vedem insa mai detaliat ce poate provoca asa ceva in cazul in care acest tip de reactie este ceva obisnuit si repetat intr-un mediu familial.
Copiii si adolescentii interpreteaza tipatul ca pe o reflectare a urii, astfel, daca parintii lor li se adreseaza in acest fel se vor simti respinsi, neiubiti si dispretuiti.
- Mintea nu proceseaza in mod adecvat informatiile care sunt emise printr-un mesaj livrat pe un ton puternic al vocii. Astfel, tot ce se spune intre strigate este inutil.
- Fiecare tipat trezeste o emotie si, in general, ceea ce apare este furia si nevoia de a fugi . Cu care, departe de a rezolva ceva, complicam mult mai mult.
Cum pot educa fara sa tip?
Am spus-o la inceput, exista multiple alternative inainte de a recurge la strigat , mai multe strategii care ne pot ajuta sa construim un dialog mai atent, o educatie pozitiva bazata pe acei piloni in care sa construim o legatura mai sanatoasa cu copiii nostri . Acum sa vedem cateva chei de baza.
- Mai intai trebuie sa intelegem ca tipatul inseamna pierderea controlului. Este atat de simplu. Prin urmare, in momentul in care percepem ca aceasta nevoie apare, trebuie sa tragem aer si sa reflectam. Daca primul nostru impuls de a pune capat furiei acelui copil de 3 ani sau de a comunica cu acel copil de 12 ani este sa strigam, trebuie sa ne oprim si sa intelegem ca daca ridicam vocea pierdem totul.
- In spatele unui comportament sau al unei anumite situatii exista intotdeauna un motiv. Intelegerea, empatizarea cu copilul merge inainte si pentru aceasta sunt necesare doua dimensiuni: rabdare si apropiere. Copilul care explodeaza intr-o furie are nevoie de noi sa-l invatam cum sa-si gestioneze lumea emotionala complexa. Adolescentul obisnuit sa i se spuna tot timpul ce are de facut trebuie sa fie intrebat ce gandeste, ce simte, ce se intampla cu el… A fi ascultat din cand in cand poate fi linistitor la asta si la orice varsta .
In concluzie, educarea fara a tipa este inainte de toate o alegere personala care necesita vointa si munca zilnica din partea intregii familii. De asemenea, trebuie spus ca nu exista o cheie magica care sa functioneze pentru noi in toate situatiile si cu toti copiii. Cu toate acestea, exista unele care sunt utile pentru majoritatea: impartirea timpului de calitate, acordarea de comenzi consistente, identificarea noastra ca figuri de sprijin neconditionat sau incurajarea acelor responsabilitati care sunt la indemana lor datorita nivelului lor de dezvoltare.