Top 10 – cele mai incredibile metode de tortură
1. Trasul pe roată

Primul loc îl ocupă în topul dispozitivelor de tortură, trasul pe roată practicat în Evul Mediu. Dacă ne mai aflam în perioada aia, această metodă era cea mai de temut cu siguranță și să vă explic de ce zic asta. Victima era fixată pe sol cu membrele deschise iar călăul trecea cu o roată imensă de lemn și întărită cu metal peste picioare și maini zdrobindu-le complet. După asta victima era legată de roată și lăsată să moară de foame sau sete. Erau unii care rezistau zile întregi fară apă și mâncare iar păsările și gângăniile savurau din ei.
Aceștia erau lăsați în locurile publice, pentru a fi văzuți, ca exemple de evitat. Coupe de Grace, era numită, acel ordin judecătoresc prin care victima nu mai suferea, acesteia aplicându-se o altă metodă, anume zdrobirea toracelui sau stomacului fapt ce conducea la moarte instantanee.
2. Trasul în țeapă

Metoda era folosită binențeles de cel ce a devenit și celebru în Țara Românească, Vlad Țepeș. Cei acuzați li se administrau o țeapă de lemn sau fier în posterior aceasta ieșindu-i în cele din urmă pe gură. Incredibil este faptul că unora nu li se atingeau organele vitale, ei rămânând în viață zile bune. Vă dați seama ce dureri?
3. Fierăstrăul

Una dintre cele mai sinistre invenții ale Evului Mediu, tăierea victimei cu fierăstrăul era și una dintre cele mai cumplite. Victima era așezată cu capul în jos și asta pentru ca creierul să se oxigeneze cât mai mult timp și să poată trăi ca să sufere. Cei mai mulți supraviețuiau până ca fierăstrăul să ajungă la torace.
4. Ghetele

Judecătorii medievali, împotriva răul demonic, au venit cu ideea ingenioasă de a numi simbolic „ghetele„ o metodă de tortură cu totul și cu totul șocantă. Victima era așezată pe o masă iar picioarele erau învelite în pene de lemn, iar călăul lovea cu un ciocan mare în picioare, astfel oasele se zdrobeau ieșind din piele și fiind vizibile. Foloseau și până la 20 de pene de lemn în funcție de acuzațiile aduse și de gravitate lor. Cazurile în care victima supraviețuia erau extrem de rare, iar de se întâmpla mai mult de câteva zile nu rezistau din cauza blocării arterelor cu os și măduvă osoasă.
5. Pantofii de pedeapsă și Furca Ereticilor

Pantofii erau confecționați din metal și aveau în interior țepi iar furca ereticilor era un dispozitiv în formă de furcă minusculă cu doi țepi atașat de gât pentru a străpunge sternul sau bărbia victimei. Când victimei ii se atașau dispozitivele aceștia stăteau pe vârfuri și cu capul pe spate pentru a nu fi străpunși. Nu rezistau mai mult de câteva ore, o astfel de tortură fiind ca un preludiu.
6. Leagănul lui Iuda

Aparatul, de forma unui scaun înalt cu trei picioare, era prevăzut în vârf cu o piramidă metalică, ale cărei muchii erau atent ascuțite în prealabil. Victima era ridicată cu ajutorul unui sistem de scripeți și așezată pe acest ingenios dispozitiv de tortură, în fața judecătorului. Gravitația și greutatea condamnatului duceau la desăvârșirea procesului. Existau și cazuri în care cei acuzați nu erau suficient de corpolenți, situație în care de picioarele condamnatului erau atașate diferite greutăți.
7. Tortura cu apă

Folosit în Evul Mediu dar și în secolul XX în lagărele japoneze pe timpul celui de-al doilea război mondial tortura cu apă era și ea înfricoșătoare. Victimei ii se administra pe gură sau fose nazale cantități mari de apă după care călăul sărea practic pe abdomenul umflat al victimei ce ducea la secționarea stomacului și moartea instantanee.
8. Fecioara de fier

În 1515 s-a folosit pentru prima dată, ea fiind o cușcă metalică în forma unei fecioare dotată cu o sumedenie de ace care odată cu închiderea ușii străpungeau victima. Însă pentru a scoate informații de la eretici, asta pe timpul Inchiziției, acele străpungeau ochii, pieptul, membrele și abdomenul fără a cauza moartea imediată, victima agonizând zile bune până își găsea sfârșitul.
9. Purificarea sufletului

Era o tortură preliminară a torturii propriu zise folosită de catolici pentru a spăla păcatele din suflet. Victimei ii se turna apă clocotită sau era silit să înghită cărbuni încinși iar daca supraviețuiau treceau la următoarea etapă de tortură pentru care era acuzat.
10. Scaunul de interogare

Folosit împotriva femeilor care făceau adulter sau vrăjitorie, scaunul era prevăzut cu sute de ace ce străpungeau pielea fără a produce răni letale. Pe deasupra scaunul era încălzit de un foc ce se aprindea chiar sub el. Puține femei ce supraviețuiau, iar cele ce o reușeau să o facă nu rezistau mai mult de doi ani datorită traumelor cumplite.
Este incredibil dar totuși e adevăr pur. Voi ce credeți despre metodele de tortură? Ar fi utilă una în zilele noastre? De ce?















nu ar fi utila nici una deoarece erau practicate de oameni cu convingeri gresite si sunt total inumane. chiar si pedeapsa cu moartea e exagerata cea mai potrivita fiind condamnarea pe viata
sunt inumane si groaznice ,cred ca indivizii care practicau aceste tehnici erau mult mai rai decat condamnatii.Sa fii in stare sa torturezi asa pe cineva inseamna sa fii de o rautate pura inimaginabila.Horror!
Nu, normal ca nu ar mai trebui sa se foloseasca asa ceva . Mai bine m-as fi uitat la cel mai horror film din lume decat sa citesc asta . Ar trebui sa nu fie lasati copii sub 18 ani . Ii socheaza .O ZI BUNA!!!!!!
Omul s-a dovedit cea mai diabolica fiinta, mai rea si mai decazuta decat orice bestie sau animal existent vreodata. Va veni vremea cand Dumnezeu va rasplati cu varf si indesat aceste atrocitati cumplite. Toti gresim, nu exista un om % drept, dar raul a pus stapanire pe om,intunecandu-i mintea. Dar aceste metode intrec orice limita a umatatii.