Madalina Manole a murit…

A murit Madalina Manole…

Potrivit anchetatorilor, Madalina Manole ar fi lasat un mesaj pe telefonul sotului ei. Se crede ca artista s-a sinucis luand o doza mult prea mare de medicamente, pe fondul unor probleme cardiace.

Cantareata care ar fi implinit azi 43 de ani era casatorita si avea un baietel in varsta de 1 an.

Evz.ro scrie:

Cântăreaţa a decedat în această dimineaţă, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Soţul Mădălinei Manole a găsit un mesaj de adio pe telefon său în care solista scria că îi pare rău pentru gestul său.

Familia nu vrea să facă public întreg conţinutul sms-ului. Artista a luat o supradoză de medicamente şi nu există suspiciuni de omor, spun poliţiştii.

Mesajul de adio a fost trimis azi-noapte la ora 2.00 şi descoperit abia în această dimineaţă de soţul Mădălinei Manole. Din surse citate de ProTv, artista ar mai fi încercat să se sinucidă şi în urmă cu câteva zile.

Trupul neînsufleţit al artistei a fost găsit de dimineaţă, de soţul ei, în holul casei din Otopeni. Artista a fost găsită de medicii de pe ambulanţă cu capul spart, susţin surse citate de Mediafax. Trupul neînsufleţit al artistei a fost dus la Institutul de Medicină Legală, iar primele rezultate ale necropsiei vor fi făcute publice mâine.

Azi, Mădălina Manole ar fi împlinit 43 de ani. Era căsătorită şi avea un băieţel de numai un an. Recent, artista a fost internată în spital chiar în ziua în care urma să-şi lanseze noul album. S-a spus atunci că ar fi avut probleme cardiace.

Incidentul a fost anunţat în jurul orei 6:30 la 112 de Mircea Petru, partenerul solistei. Prima ipoteză a anchetatorilor este sinunciderea. Mădălina Manole ar fi luat o supradoză de medicamente. Nu se ştie însă şi despre ce fel de pastile este vorba. În urma autopsiei se va stabili cu exactitate cauza morţii.

La casa artistei s-au adunat zeci de procurori, poliţişti şi criminalişti.

“Soţul a apelat serviciul de ambulanţă, după ce a găsit-o căzută în holul locuinţei. Ancheta este în desfăşurare. Soţul a spus că s-au culcat liniştiţi în jurul orei unu, mai ales că azi era ziua ei”, a declarat Manuel Nica de la Poliţia Ilfov.

Nimic nu prevestea nenorocirea

În urmă cu un an, cântăreaţa a devenit mama unui băieţel. După mai multe încercări eşuate, Mădălina şi-a împlinit unul dintre cele mai mari visuri ale sale, acela de a deveni mamă. După o căsătorie eşuată cu compozitorul Şerban Georgescu, care a durat 15 ani, artista a avut o lungă perioadă în care părea să nu îşi mai dorească o nouă relaţie. L-a cunoscut însă pe fostul clăpar al trupei Talisman, Mircea Petru, cu care s-a căsătorit în aceeaşi zi în care şi-au botezat fiul.

“Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe”, Mădălina Manole

Fanii aşteptau cu nerăbdare noul album semnat de artistă.

“Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. “Viaţa e frumoasă lângă tine”, “Marea dragoste”, “Sunt îndrăgostită”, “Cineva chiar te iubeşte” sau “Without You” sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte “Suflet gol” şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei ghinionişti în iubire. Nu am ce să fac”, spunea cântăreaţa despre noul album “09 Mădălina Manole”.

Mădălina Manole, “fata dragă cu părul de foc”

Magdalena Manole, cu numele de scenă Mădălina, s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în localitatea Vălenii de Munte. A început să cânte la 15 ani. În 1991 Mădălina Manole a obţinut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”.

BIOGRAFIE (sursa: www.madalinamanole.ro)

1982-1985 Mădălina îşi face debutul în muzica folk, devine membră a cenaclului “Serbările Scânteii Tineretului” condus de Lucian Avramescu, înfiinţează duetul “Alfa si Beta” şi împreuna cu Ştefania Ghiţă participa la turneele cenaclului din toata ţara cunoscând deja succesul cu compoziţiile folk înregistate.

1985-1988 studiază canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Arta, clasa Ionel Tudor-Mihaela Runceanu

1988 debutează la Festivalul Naţional “MAMAIA”, obţine o menţiune cu “Un om sentimental”, este începutul colaborării muzicale cu compozitorul Şerban Georgescu, împreuna lansează an după an cântece care devin imediat preferatele marelui public TE-AM VĂZUT MI AI PLĂCUT, FATĂ DRAGĂ, EI ŞI CE, VREAU SĂ TE UIT, DA TE IUBESC, CÂND DANSEZ CU TINE, AŞ DA ORICE, TU N-AI AVUT CURAJ sunt doar câteva din cântecele interpretate cu imens  succes de Mădălina în cele aproape 3.000 de concerte pe care le susţine în anii 1990-2000 în ţară şi străinătate

PRIMELE 3 albume lansate în anii 91-94 înregistrează cele mai bune vânzări, peste 2 milioane de unităţi, casa de discuri Electrecord îi acordă Artistei 3 DISCURI DE AUR

1993 Cea mai buna voce pop în topul muzical naţional de la Radio CONTACT

1997 lansează albumul “LINĂ, LINĂ MADALINĂ”de folclor autentic românesc cu cintece din repertoriul Mariei Tanase, Maria Lataretu, Lucretia Ciobanu

2000 Cea mai bună voce feminină şi Albumul anului  ”Dulce de tot”  la Radio România

2001 nominalizare în categoria – voci feminine – la Premiile Industriei Muzicale Româneşti. MĂDĂLINA MANOLE a fost prima vedetă autohtonă aleasă de concernul “Procter and Gamble” pentru promovarea pe piaţa românească a unui produs cosmetic internaţional

2003 lansează “A FOST, VA FI IUBIRE” cu 11 cântece compuse de ea, pe versurile Roxanei Popescu

2003-2005 susţine mai multe turnee pentru comunităţile româneşti din  Germania, Austria,Belgia,SUA

2006 colaborează cu Fundaţia S. Prigoană la editarea unui album de colinde în limba engleză şi româna

2010 lansează împreună cu MEDIA PRO MUSIC  albumul “O9 MĂDĂLINA MANOLE”!

Leave a Reply

 

 

*

This blog is kept spam free by WP-SpamFree.